Grup de lucru al ONU decide în favoarea lui Assange: „Este deținut în mod arbitrar”

Grup de lucru al ONU decide în favoarea lui Assange: „Este deținut în mod arbitrar

Decizia grupului de lucru al ONU, care urmează să fie anunțată oficial vineri dimineață, este ultima încercare juridică a lui Assange de a demonstra că deținerea sa forțată în ambasada Ecuadorului din Londra, pe care nu poate să o părăsească, deși a primit azil politic din partea acestui stat, este ilegală.

Într-o declarație postată de Wikileaks pe Twitter, Assange a declarat: „Dacă ONU anunță mâine că am pierdut cazul împotriva Marii Britanii și a Suediei, voi părăsi ambasada vineri la prânz, pentru a accepta arestarea de către poliția britanică, dat fiind faptul că nu mai există vreo perspectivă pentru apeluri viitoare. Totuși, dacă voi câștiga și se va stabili că autoritățile de stat au acționat ilegal, aștept returnarea imediată a pașaportului meu și încetarea încercărilor de a mă aresta”.

Assange s-a refugiat în Ambasada Ecuadorului la Londra în 2012, pentru a evita să fie extrădat către Suedia, unde este acuzat de agresiuni sexuale.

În septembrie 2014, Assange a depus plângere împotriva Suediei și Marii Britanii la acest organism mandatat de ONU, cu scopul de a obține o recunoaștere a izolării sale în incinta Ambasadei Ecuadorului, începând din 2012, drept o detenție ilegală.

Un mandat de arestare pe numele său este în continuare în vigoare, iar poliția britanică a anunțat că îl va aresta dacă părăsește ambasada.

WGAD urmează să anunțe vineri rezultatul anchetei pe care a efectuat-o cu privire la cazul lui Assange.

Experți juridici din cadrul Grupului, care au cules probe din Marea Britanie și Suedia, s-a mai pronunțat, în trecut, în legătură cu legalitatea sau ilegalitatea unor detenții.

Însă deciziile Grupului nu au caracter constrângător în Marea Britanie și nici în Suedia, iar Foreign Office a anunțat că are în continuarea obligația să-l extrădeze pe Assange.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Stațiunea din România care rivalizează cu Thailanda. Puțini turiști au auzit de ea, dar este...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Robotul chirurgical de la Sony a efectuat cusături pe un bob de porumb
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru...
×